0

Cum să faci rost de mai mult spațiu pe Android

Spațiu insuficient” – mesajul pe care nu ai vrea să îl vezi vreodată pe ecranul unui telefon sau tabletă cu Android, mai ales atunci când vrei să îți suprinzi copilul spunând primele cuvinte sau când vrei să-ți pui câteva melodii noi.

Dacă te vei găsi în această situție sunt câteva trucuri care te vor ajuta să eliberezi imediat ceva spațiu. Hadeți să vedem care sunt aceste trucuri ce vor ajuta utilizatorii de dispozitive cu Android să facă mai mult loc în telefonul lor.

1. Șterge aplicații pe care nu le folosești

Pe telefonul tău sunt aplicații care pur și simplu adună praf? Uneori, multe aplicații și jocuri pe care nu le mai folosim, ocupă foarte mult spațiu. Pentru a le șterge, mergeți la Settings>>Storage>>Apps și vedeți care sunt aplicațiile ce ocupă inutil spațiu. Odată identificate, apăsați „Uninstall”.

Înainte de șterge ceva, ar fi indicat să verificați dacă ați făcut backup la salvări, asta se aplică mai mult la jocuri.

2. Ștergeți date și goliți memoria cache

Dacă doriți să păstrați anumite aplicații dar totuși ocupă mult spațiu, tot ce trebuie să faceți este să goliți memoria cache și să ștergeți baza de date a aplicației. Din nou, mergeți la Settings>>Storage>>Apps și veți vedea două opțiuni – Clear Data și Clear Cache, ambele cu detalii despre spațiul pe care îl ocupă. 

Clear Data elimină datele personalizate ale aplicației, la fel ca și cum ai șterge aplicația și o instalezi din nou. De exemplu, în cazul aplicației Facebook vei fi delogat.

Clear Cache nu e la fel de extrem, nu va recupera la fel de mult spațiu, doar va elibera fișierele temporare ale aplicației în așa fel încât, aplicația va porni mult mai repede.

3. Ștergeți poze și videoclipuri

Pe multe telefoane și tablete, pozele și videoclipurile ocupă foarte mult spațiu, pentru a vedea mai exact cât anume apasă Settings>>Storage. Noi te sfătuim să faci un backup, însă înainte de a face acest lucru ar fi bine să faci o selecție. Chiar crezi că ai nevoie de doisprezece poze ale aceluiași apus? Crezi că își au rostul cele trei clipuri în care abia dacă se înțelege ceva?

După cum ziceam, poți să faci un backup al acestor poze și videoclipuri, dar înainte de asta ar fi bine să faci puțină curățenie.

4. Șterge fișiere care nu își au rostul

Sunt diferite tipuri de alte fișiere de care telefonul tău se poate lipsi. Versiunile mai recente (6.0+) ale Android-ului vin cu funcția „File Manager” preinstalată – Settings>>Storage>>Explore.

Nu recomandăm ștergerea fișierelor decât dacă știți care este rolul acestora. S-ar putea ca atunci când ștergeți un fișier despre care nu știți nimic să corupeți unele aplicații instalate pe device-ul dumneavoastră. Pentru a șterge un fișier trebuie să țineți apăsat lung și apoi selectați „ștergere”.

Folderul „Descărcări” face parte din sistem și ar trebui ocazional eliberat pentru că ocupă inutil spațiu.

5. Ștergeți datele din browser

Cel mai probabil, pe device-ul tău ai ca browser – Chrome, însă și celelalte browsere au aceleași opțiuni de clean-up, de fapt poți să faci acest lucru și cu ajutorul Clear Cache și Clear Data pe care le-am menționat mai sus.

În Chrome, apasă pe butonul de meniu (trei puncte verticale) apoi Settings -> Privacy -> Clear browser Data.