0

iPhone X – topul caracteristicilor lăudate de către fani

Sfârșitul de an este un excelent prilej de bilanțuri și de statistici. Companiile specializate pe monitorizarea piețelor globale au vrut să afle de ce este atât de dorit smartphone-ul iPhone X al celor de la Apple. Așadar, în urma studiilor efectuate care au implicat interogarea unui eșantion de fani, s-au trasat concluziile referitoare la raportul dintre funcțiile inovative ale smartphone-ului iPhone X și dorințele fanilor.

iPhone X – funcții aflate în topul preferințelor fanilor

Compania Apple a depus eforturi uriașe de-a lungul anului 2017. Procesul de promovare a fost la fel de bine gândit ca și funcțiile smartphone-ului. iPhone X nu e un simplu model dintr-o linie Apple. iPhone X este ediția aniversară. Era necesar ca aceasta să se ridice la așteptările celor de la Apple, dar mai ales la dorințele fanilor. După zece ani de inovații, Apple și-a numit smartphone-ul aniversar iPhone X și a implementat în acest model toate inovațiile tehnologice la care inginerii companiei au lucrat intens, timp îndelungat. Rezultatul? Un smartphone care a revoluționat lumea tehnologiei mobile.

Feedback-ul fanilor a fost esențial pentru companie. În urma studiilor efectuate s-au detectat motivele pentru care fanii Apple au ales iPhone X și funcțiile cele mai atractive.

Animoji, Face ID și alte funcții ale smartphone-ului iPhone X

Deși sistemul de recunoaștere facială Face ID a stârnit valuri în media, se pare că pe locul întâi în topul preferințelor stă aplicația Animoji. Fanii Apple au găsit o adevărată distracție în această aplicație. Nici Face ID nu e mai prejos. Această funcție, destul de controversată la început, a început deja să fie copiată de către celelalte companii producătoare de telefonie mobilă. Pentru fanii Apple, Face ID înseamnă un plus de încredere în raport cu tranzacțiile bancare online și un plus de securitate. Majoritatea fanilor au recunoscut că prețul a fost destul de mare, însă funcțiile iPhone-ului sunt pe măsură.

iPhone X și True Depth

O altă caracteristică apreciată de către fani este camera True Depth. Cu ajutorul acesteia, iPhone X poate înregistra imagini și în Modul Portret. Mulți analiști au spus despre smartphone-ul Samsung Galaxy S8 că este cel mai bun la capitolul „realizare fotografii”. Totuși, fanii Apple au fost uimiți de performanțele camerelor. Cu ajutorul acestuia, fotografiile au fost ridicate la rang de artă. Se pare că True Depth este responsabilă pentru toate aceste atu-uri ale smartphone-ului iPhone X. Cât despre Animoji, camera True Depth analizează peste 50 de mișcări musculare diferite care oglindesc expresiile faciale, lucru pe care fanii l-au găsit foarte interesant.

Ecranul OLED și bateria smartphone-ului iPhone X

Ecranul OLED reprezintă una din tehnologiile inovative esențiale pe care Apple le-a implementat pe ediția aniversară. Iată care sunt caracteristicile display-ului: AMOLED, cu diagonala de 5,8 inch, o rezoluție de 2436 x 1125 pixeli. Ecranul este rezistent la zgârieturi. Acesta a fost un alt motiv pentru care fanii Apple au apreciat foarte mult smartphone-ul. Bateria a fost și ea apreciată de către fanii Apple. Timpul de vorbire în 3G este de 21 ore.

Dincolo de performanțele pe care fanii le-au apreciat la smartphone-ul iPhone X, acesta rămâne, fără îndoială, unul dintre telefoanele de top ale anului 2017… și poate un telefon greu de egalat în 2018.

Sursa: 9to5Mac