0

Elemente inovative la iPhone 8 – video 4K la 60 fps cu camera frontală și cu cea din spate

Se pare că iPhone 8 are toate elementele necesare pentru a face o figură frumoasă la evenimentul care va marca toamna acestui an. Software-ul HomePod-ului a furnizat recent noi detalii legate de caracteristicile acestui smartphone.

Într-un interviu acordat recent postului CNBC, Tim Cook, cu funcția de CEO la Apple, a vorbit despre reputația Apple, dar și despre linia continuă a progresului tehnologic și a inovațiilor din cadrul companiei.

„Întotdeauna lucrăm la un număr incredibil de lucruri. Ceasul a fost o mișcare incredibilă în domeniul sănătății, mai ales în ce privește fitness-ul și wellness-ul. Am pierdut 14 kg datorită Apple Watch. Inteligența artificială este un subiect uriaș, o folosim în multe din lucrurile pe care le facem în prezent. Vom putea să o folosim mai mult în viitor datorită îmbunătățirilor procesorului și unității grafice. Așa cum am spus mai devreme, realitatea augmentată reprezintă un subiect de care suntem foarte entuziasmați”, a precizat Tim Cook.

În același interviu, Tim Cook și-a exprimat îngrijorarea față de perpetua scurgere de informații legate de caracteristicile iPhone 8 și nu numai. Însă, până în acest moment, se pare că sursa principală de zvonuri legate de noile modele, este tocmai Apple. Pentru că HomePod-ul oferă posibilitatea dezvăluirii de informații utile, se pare că acesta este accesat de către foarte multă lume, curioasă să afle noutăți despre iPhone 8.

Unul din fragmentele de cod oferă informația potrivit căreia există posibilitatea ca iPhone 8 să poată filma videoclipuri la rezoluție 4K cu 60 fps, atât cu camera din față, cât și cu cea din spate. Trebuie luat în calcul faptul că 4k este una din caracteristicile inovative tot mai atractive pentru clienți, iar aceștia sunt din ce în ce mai tentați de elementele tehnice sofisticate.

Totuși, n-ar trebui să uităm faptul că video cu 4k există încă de la iPhone 6s, cu 30 fps. Acum, iPhone va dispune de 60fps. Teoretic, aceasta nu este o diferență foarte mare, însă upgrade-ul camerei frontale este un posibil element de maxim interes. Atât ARKit-ul, cât și tehnologia de recunoaștere a feței sunt elemente care au nevoie de 4K și 60 fps pe o cameră frontală.

Dacă într-un trecut nu tocmai îndepărtat, 4k era o invenție ce ținea mai mult de domeniul fantasticului, cu șanse minime de aplicabilitate practică, ei bine, acum din ce în ce mai multe tipuri de ecrane și televizoare dispun de această rezoluție. Evident, se vehiculează deja ideea că 4k va invada și Apple TV.

Odată cu implementarea 4k pe iPhone 6s, a existat teama că spațiul de stocare va fi epuizat într-un timp foarte scurt, însă Apple a dublat capacitatea de stocare a dispozitivelor. Metodele de comprimare a iOS 11 s-au adaptat noilor cerințe, oferind eficiență maximă.

Ca o concluzie referitoare la seria iPhone, Tim Cook a precizat că „iPhone este cel mai bun produs de consum din toate timpurile”. Singurul inconvenient ar fi acela că oamenii se grăbesc să-și achiziționeze noile modele, iar celelalte modele ale seriei nu mai sunt atât de curtate de către clienți. Această tendință este valabilă în întreaga lume, însă a devenit mai acută în China, unde toți clienții par să fie adepții noutăților.

Sursa: 9to5mac