Ce trebuie să faci dacă telefonul tău se descarcă prea repede
Eterna căutare pentru smartphone-uri cu baterie ce te ține din ce în ce mai mult, continuă. Procesoarele mai eficiente și bateriile cu viată mai lungă sunt într-o continuă căutare dându-se o mare bătălie cu noile aplicații și jocuri. Vrei ca telefonul tău să facă de toate, dar în același timp, să aibă o viață cât mai lungă.
Atunci când ne alegem telefonul, aruncăm o privire și asupra capacității bateriei. Dacă e prea mică, să știi că o să ai de tras în cazul unei folosiri intensive.
Moduri în care poți să îți încarci telefonul
Indiferent că vorbim de telefoane sau de tablete, le poți încărca în câteva moduri: cu ajutorul încărcătorului dedicat, în priza auto, cu ajutorul USB-ului de la calculator sau wireless. Cea mai lentă rămâne cea de la USB 2.0, oferind un curent de maxim 0.5 amperi. Însă, cu un cablu fast charging, vei observa că portul USB 2.0 va oferi un curent ce trece de 1 amper. USB 3.0 e ceva mai puternic, oferind 0.9 amperi, o valoare apropiată de majoritatea încărcătoarelor, 1 amper. Pentru tablete, majoritatea au nevoie de 2 amperi. Ideal ar fi să folosești încărcătorul original. Niciodată să nu folosești un încărcător mai puternic, deoarece îți va distruge bateria. Deși unii susțin că telefoane sunt capabile să tragă atât cât au nevoie. Nu uita să îl scoți din priza atunci când nu îl folosești. Deși nu ai crede, consumă curent și asta înseamnă bani pierduți.
Mituri legate de baterii
Noile baterii Litiu-Ion nu sunt imune la temperatura. Încercați pe cât posibil să nu le țineți la temperaturii mai mici de 5 grade Celsius dar nici nu le lăsați să se încingă. Multă lume a rămas cu ideea că prima încărcare să fie de 12 ore. Chiar și unii vânzători mai spun asta clienților. Greșit! Bateriile Li-Ion trebuie ținute la încărcat până ajung la 100%, nu trebuie ținute ore întregi. Singurele care necesitau procesul acesta erau bateriile pe bază de nichel.
Cum e mai bine să îți încarci bateria
În teorie, dacă lași să se descarce până la 90% și apoi o pui la încărcat, bateria ta va avea o viață de 3.750-4000 de cicluri de încărcare. De multe ori e imposibil, așa că, cea mai bună variantă e să îl lași să se descarce până la 75% și apoi să îl pui la încărcat. În felul acesta, bateria va ține până la 2000-2500 de cicluri de încărcare. O încărcare de la 50% îți va oferi o viață de 1200-1500 de încărcari. Cea mai proastă încărcare este cea completă. În felul acesta, bateria te va ține aproximativ 300-500 de încărcări.
În urma unor cercetări, s-a dovedit că bateriile Li-ion trebuie încărcate în CC-CV, și încărcarea trebuie oprită atunci când ajunge la 4.2 V. Ideea este că, optim ar fi să încarci bateria de la 15% până la 80%.
Asta nu înseamnă că după epuizarea acestui număr, bateria va fi inutilizabilă, doar își va pierde cea mai mare parte din capacitate. O baterie, tratată bine, te va ține undeva între 3-5 ani de zile.
Ce să faci atunci când te lasă bateria
Ce faci atunci când te lasă bateria? Dacă nu ai acces la o priză, ar fi bine să ai la tine un acumulator portabil. Se găsesc pentru toate modelele de iPhone, Android sau Windows Phone și nu costă foarte mult.
Ce faci atunci când bateria ta te ține foarte puțin chiar și atunci când ai 100% și nu faci mai nimic pe telefonul tău sau tableta ta. Sfatul nostru este să schimbați cât mai repede baterie device-ului dumneavoastră, deoarece riscați să vi se strice. Căutați cel mai apropiat service Gsm sau puteți lua legătura cu noi fie că aveți iPhone sau Samsung.