0

Bixby 2.0 – asistentul personal pentru Samsung Galaxy S8

Compania coreeană a anunțat recent lansarea unei versiuni Bixby 2.0

În curând, Bixby 2.0 va fi disponibil pentru utilizatorii smartphone-ului Samsung Galaxy S8. Noua versiune a asistentului personal a fost anunțată într-o conferință de presă anuală pe care reprezentanții companiei au avut-o la San Francisco. Atunci când Galaxy S8 a fost lansat, cei de la Samsung au menționat și faptul că nu va trece foarte mult timp până când utilizatorii se vor putea bucura de un asistent personal.

Din primăvară și până acum a trecut suficient timp. O mare parte din clienți nu mai sperau ca această promisiune să se îndeplinească. Totuși, recent, cei de la Samsung au anunțat că asistentul personal Bixby va fi disponibil foarte curând.

După ce versiunea inițială Bixby nu a încântat utilizatorii, Samsung a venit cu o versiune îmbunătățită. Rolul versiunii noi este acela de a remedia disfuncțiile regăsite la versiunea inițială. Conform analiștilor, schimbările pe care Bixby 2.0 le aduce ar trebui să fie suficient de mari, încât să se ridice la așteptările clienților.

Bixby 2.0 – un pas înainte spre perfecțiune

Se pare că printre îmbunătățirile pe care Samsung le-a implementat pe Bixby 2.0 se numără și suportul pentru mai mult de 200 de limbi. În plus, Bixby 2.0 va funcționa și pe alte dispozitive. Astfel, boxe inteligente, televizoare, aparate frigorifice sau alte aparate interconectate, vor avea Bixby 2.0. Cei de la Samsung spun că indiferent de aparat, asistentul personal Bixby 2.0 va reuși să comunice în limba utilizatorului. Mai mult decât atât, acesta va încerca să intuiască nevoile utilizatorului, indiferent de limba folosită. Noua variantă va memora și membrii familiei, așadar va avea discuții personalizate cu fiecare dintre aceștia.

„Bixby 2.0 este o reinventare a platformei, o îmbunătățire menită să transforme asistentul personal dintr-o simplă noutate, într-o unealtă inteligentă, care poate deveni esențială în viața cotidiană”, a precizat unul din reprezentanții Samsung la conferința de presă.

Ceea ce fusese la început catalogat de unii analiști drept „o voce frustrantă, fără caractersitici excepționale”, ar putea deveni acum un adevărat concurent pentru  Siri și Google Assistant. Comunicarea dintre utilizator și Bixby 2.0 din Samsung Galaxy S8 va fi mai eficientă. Bixby 2.0 va înțelege mai bine comenzile vocale ale utilizatorilor, indiferent de complexitatea acestora.

Bixby 2.0, alte caracteristici și inovații implementate pe Samsung Galaxy S8

Bixby este deja integrat în cadrul aplicațiilor. Celor de la Samsung nu le rămâne decât să ofere mai multe API-uri. Astfel, dezvoltatorii vor avea șansa de a optimiza această funcție. Reprezentanții Samsung nu au făcut referire și la alte inovații ale acestei versiuni. Analiștii sunt de părere că îmbunătățirile esențiale vizează recunoașterea comenzilor vocale.

Pentru Samsung Galaxy S8, compania a ales o configuraţie cu 4 GB memorie RAM. Spaţiul de stocare este de 64 sau 128 GB .  Camera foto „dual pixel” de 12 megapixeli are stabilizare optică cu filmare în 4K la 60 de cadre pe secundă. Acumulatorul este de 3.000 mAh.

Dacă Samsung va veni și cu alte inovații tehnologice în ceea ce privește Bixby 2.0, vom afla, cu siguranță, atunci când va avea loc lansarea.

Sursa: The Verge