0

Ecran imens și diagonală de 6.4 inch – Samsung Galaxy Note 8

Toamna 2017 va fi, cu siguranță, una abundentă în noutăți. La fel ca Apple – cu artileria sa de promisiuni – Samsung încearcă să se impună pe piață ca un adevărat rival. Așa cum spun unele zvonuri, Samsung Galaxy Note 8 va avea un ecran gigant, cu o diagonală de 6.4 inch, mult mai mare decat în cazul predecesorului său, Samsung Galaxy S8. Aceleași zvonuri spun că diagonala va fi mai mare și decât cea a smartphone-ului iPhone 8.

Cei de la Samsung au dat recent publicității specificatiile tehnice ale noului  Galaxy Note 8. Se pare că una dintre cele mai interesante caracteristici este ecranul gigant despre care au existat numeroase zvonuri în trecut, însă acum au fost confirmate. Va exista un Infinity Display cu diagonala de 6.4 inch, nu de 6.3 inch, așa cum s-a vehiculat până acum, însă rezoluția va fi ca la Samsung Galaxy S8 Plus.

Asta înseamnă că pentru ecranul Samsung Galaxy Note 8, se va păstra rezoluția de 2960 x 1440 pixeli. Motivul pentru care s-a păstrat această caracteristică este acela că nicio altă rezoluție nu s-ar potrivi chiar atat de bine pentru un ecran cu diagonala atat de mare.

Deși Samsung Galaxy Note 8 va avea chip-uri Qualcomm Snapdragon 835 și Exynos 8895 integrate, se estimează că performanțele acestora nu vor excela față de modelele anterioare. Cu toți cei 6 GB RAM preconizați, Samsung Galaxy Note 8 va avea performanțe similare cu cele întâlnite la Samsung Galaxy S8, însă nu va reuși să surclaseze în niciun fel modelele precedente și asta pentru că procesoarele sunt identice.

În ceea ce privește bateria, la Samsung Galaxy Note 8 capacitatea acesteia va fi de 3300 mAh. Cei de la Samsung spun că pericolul explodării în timpul utilizării este exclus.

Nu se știu foarte multe detalii despre cameră, informațiile sunt destul de puține în acest sens. Se știe doar că Samsung Galaxy Note 8 va avea o cameră duală, alcătuită din doi senzori de imagine, ambii de 12 megapixeli sau dintr-un senzor de 12 megapixeli și unul de 13 megapixeli. Faptul că ecranul va fi sensibil la presiune, a stârnit zvonuri care spun că această funcție este copiată de la iPhone 7.

Cu ajutorul aplicației de benchmarking Geekbench, a fost realizat un prim test de performanțe pentru Samsung Galaxy Note 8, însă rezultatele au scos la iveală faptul că nu vom avea parte de o surpriză ultraperformantă, ci doar de un smartphone care nu va aduce niciun element inovativ în raport cu ceea ce oferă piața tehnologică de astăzi. Totuși,  reprezentanții Samsung susțin că Galaxy Note 8 a fost conceput ca un telefon business, având toate dotările necesare acestei destinații. Clienții – în special cei din China – apreciază însă, din ce în ce mai mult, performanțele unui telefon, fie el și de serviciu. Nici designul nu va excela prin elemente de noutate, compania Samsung fiind de părere că look-ul modelelor lansate în primăvară au avut parte de suficiente aprecieri, încât să nu mai fie schimbate.

Prezentarea oficială va avea loc pe 23 august, urmând ca Samsung Galaxy Note 8 să fie lansat în jurul datei de 15 septembrie. Dacă va fi sau nu o dezamăgire… rămâne de văzut.