0

iPhone 7S și iPhone 7S Plus

iPhone 7S și iPhone 7S Plus vor înregistra – spun specialiștii – vânzările cele mai mari pe anul 2017. Deși întreaga atenție este îndreptată spre iPhone 8 sau iPhone Pro (numele rămâne deocamdată surpriză), sunt șanse mari ca cele două modele să fie lansate în cadrul aceluiași eveniment. Zvonurile susțin că există și posibilitatea ca lansarea să aibă în program și mult așteptatul Apple Watch 3.

Informațiile vehiculate până acum despre iPhone 7S și iPhone 7S Plus au fost mult mai puține decât cele despre iPhone 8. Cu toate acestea, se estimează că prețul unui smartphone iPhone 8 va determina clienții să își îndrepte atenția către celelalte două modele. Iată ce informații au fost lansate până acum, referitor la iPhone 7S și iPhone 7S Plus:

Data lansării. Din istoricul lansărilor Apple reiese faptul că septembrie este luna preferată a companiei. Zvonurile de acum câteva luni vehiculau altă lună pentru celebrul eveniment. Totuși cei de la Apple au preferat să păstreze tradiția. Așadar lansarea va avea loc în septembrie. Site-ul Mac4Ever, citând câteva surse pe care le păstrează anonime, sugerează faptul că lansarea va avea loc pe 12 septembrie 2017. Mai mult, același site precizează și faptul că în jurul datei de 22 septembrie, cele trei modele de smartphone vor fi gata de vânzare… și asta nu e tot. E posibil ca lansarea să includă și celebrul ceas Apple Watch 3.

Design-ul. De regulă, compania Apple s-a dovedit destul de tradiționalistă atunci când vine vorba de schimbarea design-ului la modelele S. Totuși, am putea asista la o întoarcere la ecranul din sticlă. Așa aveau modelele iPhone 4 și iPhone 5. Se pare că noul design se va păstra şi pe modelele cu display de 4,7 şi 5,5”, nu doar pe noul telefon cu diagonală de 5,8”. Din informațiile lansate până acum, se pare că iPhone 7S ar putea fi mai gros decât iPhone 7. Smartphone-ul iPhone 7S va avea 7.21mm grosime, față de 7.1, cât are iPhone 7. De data aceasta, Apple a deviat de la trendul cu care ne-a obișnuit. iPhone 7S va fi și mai înalt, și mai lat decât iPhone 7. Diferentele nu sunt totuși, atât de mari. Ele sunt, însă suficiente pentru a determina ieșirea camerei în fața caracasei cu 0,25 mm.

Caracteristici: Smartphone-ul iPhone 7S va avea încărcare wireless. Se așteaptă ca și celălalt model să aibă această caracteristică. Inițial, zvonurile spuneau că numai iPhone 8 va avea această inovație.  Acum, aproape de lansarea noilor modele, se pare că informațiile lansate dezvăluie altceva. În fiecare an, compania Apple vine cu un procesor nou pentru modele de smartphone. iPhone 7S și iPhone 7S Plus vor avea procesor A11, componentă folosită și la iPhone 8. Este posibil însă ca Apple să implementeze procesoare A11, dar cu număr de nuclee și frecvențe diferite. Și memoria RAM va fi diferită. Intenția clară este de a face o distincție între modelul suprem (iPhone 8) și celelalte două modele.

Camera. Clienții așteaptă întotdeauna îmbunătățiri ale camerei la noile modele. Ce se va întâmpla în cazul smartphone-urilor iPhone 7 S și iPhone 7S Plus? Ei bine, presa din Coreea a vehiculat zvonul potrivit căruia iPhone 7S Plus va avea o cameră duală, cu care se vor putea realiza fotografii 3D. La iPhone 7S, camera va avea – spun zvonurile – o singură lentilă.

Sursa: digitaltrends.com, iphoneitalia.com