0

iPhone Edition, iPhone 8 și iPhone 8 Plus – noile denumiri confirmate oficial

Producătorii de accesorii au confirmat astăzi denumirea modelelor de iPhone care vor fi lansate în această toamnă. Tot astăzi, Apple a confirmat oficial data lansării – 12 septembrie 2017. Evenimentul va avea loc la Steve Jobs Theatre, la ora locală 10.

Deși zvonurile vehiculate până acum făceau referire la alte posibile denumiri (iPhone X sau iPhone Pro), iată că astăzi, producătorii care își pregătesc gamele de accesorii au confirmat faptul că Apple va lansa iPhone Edition, iPhone 8 Plus și iPhone 8. Aceștia au demarat deja procesul de fabricație a accesoriilor, făcând schimbări asupra denumirilor de  produse pe care le dezvoltă pentru a le vinde. Astfel, produsele acestora vor fi compatibile cu iPhone Edition, iPhone 8 Plus și iPhone 8. Aceste denumiri sunt inscripționate pe carcasele unor producători care vând accesorii și în Apple Store, așadar, informațiile sunt veridice.

Până în acest moment, zvonurile s-au bazat pe rapoartele făcute în baza istoriei smartphone-urilor Apple. Astfel, urmând mecanismul tradițional, denumirile ar fi fost iPhone 7S, iPhone 7S Plus și iPhone 8. Totuși, în primăvară, a existat o publicație japoneză care a susținut într-un articol faptul că Apple și-ar putea denumi unul din modelele anului 2017 – iPhone 8 Plus.

Denumirea de iPhone Edition, dar și cea de  iPhone 8 Plus erau foarte puțin probabile, însă iată că Apple a păstrat aceste surprize până acum. iPhone Edition este modelul aniversar al companiei Apple. După zece ani de cercetări și inovații, Apple a vrut să uimească utilizatorii cu un model dotat cu cele mai uimitoare caracteristici. Dacă a reușit sau nu, vom afla, cu siguranță, după marele eveniment.

Ceea ce se știe sigur, este faptul că Apple va delimita clar performanțele smartphone-ului iPhone Edition de celelalte două modele. Astfel, iPhone Edition va avea un ecran de 5,8 inch, dar și alte inovații care îi vor justifica prețul mult mai mare decât ce al lui iPhone 8 Plus. Estimările actuale spun că diferența de preț dintre cele două modele va fi de cel puțin 400 de dolari. Ediția aniversară va fi vândută cu 1000 – 1200 de euro, însă datele referitoare la preț nu au fost confirmate oficial.

Pe lângă denumirile inovative, aceleași surse au mai spus că ediția aniversară va avea un nou tip de conector Lightning. Acesta va permite o încărcare mult mai rapidă prin standardul USB-C. Pentru acest lucru, va fi necesar un încărcător USB-C special. Unele zvonuri au lansat informația potrivit căreia iPhone Edition nu va avea parte de o încărcare atât de rapidă și eficientă așa cum se așteaptă clienții. Se pare că încărcarea wireless se va face la un maxim de 7.5W, cu standardul Qi. Practic, aceste valori reprezintă jumătatea altor smartphone-uri Android existente deja pe piață.

Surse din cadrul partenerilor Apple au relatat faptul că modelul aniversar va avea integrat un profil standard de încărcare wireless prin tehnologia Qi, adică 7.5W(tV/1.5A). Prin urmare, este posibil ca varianta de încărcare  prin fir să fie cea folosită cu succes și anul acesta. Ediția aniversară va avea un panou OLED, iar marginile laterale vor fi inexistente. Ecranul se va curba pe partea laterală a telefonului.  Nu va mai exista butonul clasic din partea de jos a iPhone-ului. Touch ID ar putea exista în partea din spate sau ar putea chiar să dispară complet. Tot ca inovație, iPhone Edition va avea și un sistem de deblocare cu ajutorul recunoașterii faciale. Despre toate acestea, dar și despre multe alte caracteristici vom afla, cu siguranță, după marele eveniment al lansării din această toamnă..

Surse: 9to5mac.com, iphoneitalia.com