0
noul Nokia 3310 glassgsm service gsm suceavajpeg

Nokia 3310 – „The icon is back”

Dacă vreun telefon s-ar vinde doar pe nostalgie, acela ar fi Nokia 3310. Este unul dintre cele mai populare telefoane mobile din toate timpurile, cunoscut pentru construcția lui indestructibilă, cu o baterie ce ținea foarte mult și legendarul joc Snake. Echipa care licențiază brandul Nokia a sărit la ocazia de a reînvia pasiunea pentru un telefon care a fost cândva liderul pieții mobile.

Dacă ai fost un fan al originalului Nokia 3310, este foarte probabil ca să îndrăgești noua versiune. Însă, dacă nu ai fost familiarizat cu originalul, atunci acesta este doar un telefon care nu îți va satisface nevoia de un smartphone.

Noul Nokia 3310 – Preț și disponibilitate

Nokia 3310 Design glassgsm service gsm suceava

Prețul lui Nokia 3310 a fost setat la 49 de euro, plasându-l perfect ca un telefon secundar, și este unul la care vor apela mulți clienți Nokia. Mulți ar putea da înapoi de la o plăti atât de mult pentru un ”dumb phone”, însă specificațiile noului 3310 justifică prețul. Nu există încă o dată anume când va ajunge device-ul pe piață, însă zvonurile spun că undeva în perioada Aprilie-Iunie. Acest lucru nu a impiedicat unele magazine online să listeze telefonul ca fiind disponibil din luna Mai. Deși se susține că prețul și disponibilitatea este confirmată.

Noul Nokia 3310 – Design și display

Privind la noul Nokia 3310 vom observa că fără indoială acesta seamănă foarte mult cu originalul 3310. Marginea distinctivă din jurul ecranului iți oferă o imagine retro a telefonului, însă Nokia a micșorat și modernizat considerabil design-ul făcând noul 3310 să încapă mult mai ușor în buzunar. Cu o greutate de numai 79.6g, device-ul este mult mai ușor decât originalul care cântarea 137g, și de îndată ce îl vei pune în buzunar vei uita că este acolo.

Construcția din plastic se simte solidă, însă doar timpul va spune dacă va rezista așa cum a rezistat și prima generație a lui 3310.

Ai posibilitatea să îți alegi noul Nokia 3310 în culorile tradiționale, albastru închis și gri, însă mai ai posibilitatea să alegi și din noile culori, galben și roșu cald. Noi am avut ocazia să testăm toate patru culori, și preferata noastră rămâne vechiul albastru închis.

Între timp, display este considerabil îmbunătățit față de vechiul model. Noul Nokia 3310 are un display de 2.4-inch, 240 x 320 full color. Desigur, vei plăti puțin pentru telefon, asta nu e problemă, dar nu încercă să apeși pe ecran pentru a deschide meniul. Touchscreen-ul nu este acolo.

Textul este perfect lizibil și noua versiune de Snake este jucabilă. Nu are o grafică foarte bună, dar dacă ar fi avut ar fi ruinat scopul acestui telefon.

Noul Nokia 3310 – Interfață și performanțe

nokia 3310 2017 glassgsm gsm suceava

Ce te așteaptă pe ecran? Android? Nu. Windows 10 Mobile? Nici macăr. Nokia a rămas la sistemul de operare original, noul 3310 rulând Nokia Series 30+.

Acesta îți oferă un număr de opțiuni ale meniului cum ar fi clasicul Jurnal de apeluri,  Contacte, Calculator și Mesaje alături de Calendar, Web Browser, Poze, Radio, Music Player, Voice Recorder și aplicație pentru Cameră.

Există chiar și un App Store de unde poți descărca jocuri și aplicații, deși nu era funcțional la momentul în care am testat noi device-ul.

Unele surse susțin că Twitter și Facebook va oferi o aplicație pentru noul Nokia 3310, așa că în perioada următoare ambele aplicații vor apărea în Store odată cu apariția pe piață a lui Nokia 3310.

Partea rea este că noul 3310 este compatibil doar cu 2.5G. Asta înseamnă că nu va avea viteză 3G sau 4G, rezultând o navigare destul de simplă. Totodată îi lipsește și Wi-Fi, așa că nu te vei putea conecta la o rețea de internet. Totuși există Bluetooth, împreună cu un music player și un jack pentru căști de 3.5mm care îți permite să asculți ce piese dorești de pe cardul microSD.

Noul Nokia 3310 vine cu o memorie internă de doar 16MB. Asta este de ajuns pentru a stoca aproximativ șapte poze făcute de camera de 2MP, și asta fiind tot! Cu siguranță vei dori să introduci un microSD în slotul din spatele telefonului.

Noul Nokia 3310 – Gaming

Nokia 3310 Snake glassgsm service gsm suceava

Snake revine pe noul Nokia 3310, dar a suferit câteva modificări de la versiunea de pe originalul Nokia 3310. Numit Snake Xenzia, noua versiune este făcută de Gameloft și aduce câteva noi caracteristici cu diferite hărți precum și clasicul survival mode.

Snake-ul sau șarpele în versiunea nouă, arată mai mult a șarpe decât în versiunea de pe originalul 3310, și este totul colorat pentru plăcerea ta vizuală. Dacă vei intra direct în joc vei vedea că pentru a controla creatura va trebui să folosești doar butoanele 4 și 6.

Poți opta pentru butonul central pentru a naviga în toate patru direcții pe noul 3310 dacă nu te simți confortabil folosind butoanele de la tastatură, și va fi mai ușor dacă joci cu o singură mână.

Totuși, pad-ul navigațional este destul de mic și va trebui să fii foarte precis pentru a nu greși.

Noul Nokia 3310 – Baterie și cameră

Originalul Nokia 3310 a fost cunoscut și pentru viața lungă a bateriei, și avem vești bune pentru cei care țintesc spre noul 3310. O baterie de 1,200mAh este un upgrade instant față de cei 900mAh care existau pe originalul 3310. Datorită îmbunătățirilor aduse la capitolul eficiență noul Nokia 3310 rezistă până la 22 de ore în convorbire și până la 31 de zile în standby.

Originalul 3310 a fost lansat înainte ca producătorii să înceapă să introducă camere în telefoane, dar în suntem în anul 2017 și are sens ca pentru noul Nokia 3310 să se introducă o camera chiar dacă este foarte slabă.

Ceea ce veți vedea pe spatele device-ului este o cameră de 2MP. Nu există flash, HDR, mod panoramă sau orice altceva găsim pe noile smartphone-uri.